După eliminarea facilităților fiscale la începutul anului, industria IT din România a intrat într-o perioadă de incertitudine și stagnare. Antreprenorii din sector spun că nu neapărat majorările de taxe sunt cele care afectează cel mai tare ecosistemul digital local, ci impredictibilitatea legislativă și fiscală, care face imposibilă orice planificare pe termen mediu sau lung.
„Cel mai greu nu este că plătim mai mult, ci că nu știm ce va urma”, explică George Panainte, fondatorul Altamira Software, una dintre firmele afectate de recentele schimbări. Potrivit acestuia, lipsa unei direcții clare din partea autorităților a dus la amânarea investițiilor și blocarea angajărilor, în special în firmele mici și mijlocii.
Rezervele de cash, singura strategie
Fără o imagine clară asupra viitorului, antreprenorii din IT sunt nevoiți să joace defensiv. „Toată lumea ține de rezervele de cash. Nu mai investește nimeni dacă nu are siguranța unei minime stabilități. Nici nu mai contează dacă ce urmează va fi bun sau rău. Măcar să știm ce ne așteaptă”, subliniază Panainte.
Această atmosferă de incertitudine a dus la amânarea sau anularea proiectelor de dezvoltare, iar în lipsa acestora, recrutările sunt suspendate. Chiar și atunci când există nevoie de personal, firmele ezită să angajeze, conștiente că un specialist are nevoie de 2 până la 6 luni de integrare – timp în care piața se poate schimba din nou.
Eliminarea facilităților a fost doar începutul
Pentru multe firme, eliminarea scutirilor de impozit pentru angajații din IT a reprezentat un șoc greu de absorbit. În special companiile cu mulți dezvoltatori au fost nevoite să regândească pachetele salariale pentru a nu pierde personalul valoros.
„Noi am ajustat lucrurile ca să nu afectăm echipa, dar pe termen lung trebuie o direcție clară. Industria are nevoie de previzibilitate”, spune Panainte.
Migrația tăcută a specialiștilor români
În lipsa unui climat favorabil, firmele străine profită de ocazie. Mii de specialiști IT din România sunt recrutați direct de companii din SUA, Europa sau Asia, fără să-și părăsească locuințele.
„E o competiție globală pentru oameni. Dacă nu le oferi siguranță și predictibilitate, aleg altceva”, atrage atenția Edward Crețescu, președintele ANIS. Acesta mai avertizează că România riscă să piardă un sector strategic, care:
-
contribuie cu 8% la PIB,
-
generează un excedent comercial de peste 20 miliarde euro în 5 ani,
-
și are productivitate peste media Uniunii Europene.
Industria în regres: 10.000 de locuri de muncă pierdute într-un an
Potrivit Institutului Național de Statistică, în primul trimestru din 2025 erau cu 29.100 mai puțini salariați în sectorul IT față de aceeași perioadă din 2024. Numărul total de angajați a scăzut de la circa 200.000 la 190.000.
Pe fondul acestei contracții, consumul intern de software a rămas redus, iar companiile IT continuă să lucreze preponderent pentru clienți străini.