Într-o țară în care achizițiile publice sunt împărțite cu aceeași nonșalanță cu care se taie o felie de tort la o petrecere privată, în care contractele se fragmentează pentru a ocoli legea, iar fondurile publice ajung în buzunare familiare, rămâne întrebarea care planează deasupra multor scandaluri locale: unde este SRI-ul când statul e jefuit la lumina zilei?
SRI-ul economic: un concept nobil, dar golit de sens
Pe site-ul său oficial, Serviciul Român de Informații declară:
„Existența unei economii performante, competitive, stabile și dinamice reprezintă un pilon important al politicii de securitate a României. (...) Ne focalizăm atenția pe acele zone care pot fi vulnerabile prin prisma (in)acțiunii structurilor instituționale responsabile, fie din perspectiva inițiativelor lansate în funcție de interese subiective (interne sau externe), ce vizează obținerea discreționară a unor avantaje materiale și financiare.”(sursa: sri.ro / Securitate economică)
Teoretic, SRI ar trebui să intervină exact acolo unde apar rețele locale de interese, bugete umflate pentru „promovarea imaginii primăriei,” servicii de consultanță IT livrate fictiv sau „proiecte” care rulează bani între firme de casă și instituții publice.
Dar, în practică… ce vedem?
Corupție locală, tăcere instituțională
Investigații de presă au expus ani la rând mecanismele prin care fondurile publice sunt drenate spre firme ale rudelor, ale foștilor colegi de partid sau ale prietenilor cu legături în primării. Achiziții repetate fără licitație reală, contracte atribuite prin rotație acelorași jucători, și un sistem economic paralel care nu urmărește dezvoltarea comunităților, ci întreținerea unei clientele politice.
Și totuși, în acest peisaj de jaful organizat și generalizat, SRI nu pare decât un spectator de lux. O instituție cu bugete uriașe, tehnologii de supraveghere sofisticate și mii de angajați, dar cu un impact invizibil în zonele unde economia locală este capturată de mafii politico-financiare.
Câți bani pentru liniștea rețelelor locale?
Dacă misiunea declarată este de a proteja economia națională de interese obscure și practici discreționare, de ce lipsesc reacțiile în județele în care administrația locală pare controlată de rețele de familie și cumetrii?
Când primarii semnează contracte cu firme ale nepoților, când consultanța IT ajunge la rude fără CV sau portofoliu, iar „proiectele europene” sunt doar pretexte pentru cheltuieli fără noimă – nu ar trebui să fie acestea exact cazurile în care SRI se implică?
SRI – gardian sau decor inutil?
Structura teritorială a SRI există. Accesul la informație există. Sursele de risc sunt publice. Totuși, în percepția tot mai largă, SRI pare o instituție mai degrabă decorativă în fața corupției. Un paznic de lux, mut și impasibil, într-un sistem în care contractele curg pe relații, iar clientelismul devine un mecanism de guvernare.
Se poate invoca „secretul de stat”. Se poate spune că SRI „nu are atribuții de control.” Dar când jurnaliștii pot documenta din surse publice cum se risipește banul public, ce scuză mai are o instituție care beneficiază de toate pârghiile pentru a ști și a preveni?
Românii nu mai au nevoie de teorii frumoase. Au nevoie de acțiune. De instituții care să vegheze cu adevărat la securitatea economică a țării – nu doar la privilegiile unei caste discrete, dar bine plătite.