Deși statisticile oficiale arată o creștere susținută a nivelului de trai în România, realitatea de zi cu zi continuă să scoată la iveală diferențe sociale marcante. Discrepanțele dintre românii bogați și cei săraci sunt vizibile și persistente, în ciuda progreselor economice pe hârtie.
Una dintre cauzele acestei percepții duale este modul în care funcționează statisticile: media veniturilor la nivel național poate ascunde variații uriașe între regiuni și categorii sociale. Astfel, un indicator relevant în acest context este indicele GINI, care măsoară gradul de inegalitate în distribuția veniturilor. Cu cât valoarea e mai mică, cu atât societatea este mai echitabilă.
În 2024, România a înregistrat un indice GINI de 28, cel mai bun din ultimul deceniu, potrivit Eurostat. Aceasta reprezintă o îmbunătățire considerabilă față de 2021, când scorul era de 34,3. Cu acest rezultat, România se apropie de media europeană și depășește state precum Bulgaria (38,4), Lituania (35,3) sau Italia (32,2).
Inegalitatea, o problemă mai profundă decât o medie
Chiar și cu acest progres, realitatea socială rămâne fragmentată. România este încă departe de a fi o societate echitabilă. Diferențele regionale sunt flagrante: în timp ce București-Ilfov atrage cele mai multe investiții, oferă salarii competitive și infrastructură modernă, alte regiuni — precum Moldova sau sud-vestul țării — suferă de subdezvoltare, lipsa locurilor de muncă și migrație masivă.
Mai grav, în mediul rural, sărăcia extremă și lipsa accesului la educație de calitate sau servicii medicale rămân realități cotidiene. Aceste aspecte nu sunt întotdeauna reflectate fidel în statisticile naționale agregate, dar influențează direct calitatea vieții a milioane de români.
România, între progres și decalaje persistente
Chiar dacă nu mai suntem "ultimii din clasă" în Uniunea Europeană în privința echității sociale, nu ne-am apropiat încă de modelul țărilor nordice, recunoscute pentru distribuția echitabilă a veniturilor și oportunităților.
Inegalitatea nu înseamnă doar diferențe de salarii, ci și șanse inegale la o viață decentă: de la acces la locuințe, până la educație sau sănătate. România are nevoie nu doar de creștere economică, ci de politici care să reducă decalajele sociale și să asigure oportunități egale pentru toți cetățenii.
Concluzie: Statisticile arată progres, dar inegalitatea rămâne o realitate vizibilă. Drumul spre o societate echitabilă este în curs, dar mai e mult de lucru pentru ca fiecare român, indiferent de locul în care trăiește, să aibă acces real la prosperitate.