În noaptea de 15 spre 16 martie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov, alături de jandarmi, pompieri și specialiști din alte structuri, au desfășurat o amplă acțiune de tip razie pe raza localității Chiajna, având ca scop prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.
La acțiune au participat efective din structurile de ordine publică, rutieră, criminalistică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov.
Rezultatele raziei:
223 de persoane legitimate, dintre care 20 cetățeni străini;
147 de autovehicule controlate;
11 societăți comerciale verificate;
11 controale efectuate la persoane deținători legali de arme.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 93 de sancțiuni contravenționale, însumând amenzi în valoare totală de 49.215 lei, majoritatea pentru încălcarea normelor privind circulația pe drumurile publice (OUG 195/2002). Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere, retrase 6 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe auto.
Infracțiuni constatate:
În Măgurele, un șofer a fost depistat sub influența substanțelor psihoactive, fiind dus la spital pentru probe biologice. Polițiștii continuă cercetările.
În Bragadiru, doi bărbați de 21, respectiv 44 de ani, au fost prinși conducând cu permisele suspendate. În ambele cazuri s-au întocmit dosare penale.
La acțiune au luat parte și reprezentanți ai RAR, ONJN, ANAF și ITM, pentru verificarea legalității diverselor activități economice.
Astfel de acțiuni vor continua pe raza întregului județ Ilfov, pentru prevenirea infracțiunilor și protejarea cetățenilor.