Poliția Ilfov clarifică situația controlului efectuat la domiciliul lui Călin Georgescu: „Activitatea s-a făcut legal și cu acordul acestuia”

 


Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a efectuat joi dimineață, 27 februarie, verificări la domiciliul lui Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, aflat în prezent sub control judiciar pentru 60 de zile.

Controlul efectuat de polițiștii ilfoveni vine după ce, în spațiul public, postul TV Realitatea PLUS a difuzat informații potrivit cărora polițiștii ar fi comis un abuz, efectuând controale fără acordul acestuia. Într-un comunicat oficial, IPJ Ilfov respinge ferm aceste acuzații, precizând că vizita polițiștilor a fost realizată legal, cu acordul explicit al lui Călin Georgescu, la o oră stabilită de comun acord.

„Informațiile transmise publicului sunt false. Toate acțiunile desfășurate de Poliția Ilfov respectă principiile legalității, echidistanței și imparțialității. Precizăm că verificările efectuate astăzi dimineață au avut loc cu acordul persoanei vizate și la o oră convenită împreună cu aceasta”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov.

Miercuri, 26 februarie, Călin Georgescu a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a fost ridicat din trafic pe baza unui mandat de aducere. Candidatul la președinție este cercetată penal pentru promovarea ideologiilor extremiste, inclusiv legionare, fals în declarații privind averea și finanțele personale și evaziune fiscală.

În cadrul măsurii de control judiciar, Georgescu nu are voie să părăsească țara fără acordul autorităților și i-a fost interzis să publice conținut de natură extremistă sau instigatoare pe rețelele sociale.

Ancheta penală este coordonată de procurorii Parchetului Înaltei Curți, care continuă cercetările.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche