Platforma #nofake pentru raportarea conținutului deepfake


 Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake, destinată raportării conținutului inadecvat pe rețelele de socializare. Această inițiativă permite românilor să semnaleze falsurile digitale, conținutul denigrator, dezinformările și manipulările online.

Platforma poate fi accesată pe site-ul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/.

„Platforma #nofake va funcționa ca punct de contact pentru cererile de analiză pe care românii le fac în ce privește falsurile digitale. Le mulțumesc partenerilor noștri din mediul privat – Google, Meta și TikTok – pentru eforturile de până acum. Au reușit să implementeze sisteme eficiente prin care o parte substanțială din conținutul deepfake este blocat chiar înainte de publicare. Acest nou mecanism de raportare va funcționa complementar cu eforturile de până acum și cu posibilitatea pe care fiecare rețea socială o oferă deja, prin propriile instrumente de raportare. Platforma #nofake va asigura raportarea și analiza rapidă a acelor materiale, puține, care ar putea trece de filtrele implementate până la acest moment de fiecare rețea socială în parte”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.

Platforma #nofake va funcționa ca un canal de raportare temporar în anul 2024, având ca scop principal asigurarea integrității alegerilor democratice la nivel local, național, prezidențial și european. Aceasta va oferi un mijloc suplimentar de combatere a conținutului deepfake și a altor forme de dezinformare, contribuind astfel la protejarea proceselor electorale și a integrității informațiilor distribuite pe rețelele de socializare.

Trimiteți un comentariu

Mai nouă Mai veche